Fereastra - 2b

Ferestre

Ferestre din lemn                     meranti-254x300

Oriunde ne-am afla, noi oamenii tânjim mereu după acea senzație de căldură, de bine, de acasă. Lemnul este acea materie primă perfectă pentru ferestrele de înaltă calitate, care transformă casa în cămin. Acesta este principiul casei LEMTEK.

În prezent există mai multe materiale moderne, cu proprietăți bune, dar nici unul nu a reușit să egaleze până în prezent acea frumusețe care să ofere ambianța plăcută, acel „vino încoace” al lemnului.

Fereastra - 50bLemnul utilizat pentru execuția tâmplăriei provine preponderent din import fiind însoțit de certificate de proveniență (FSC și PEFC) și de conformitate. Astfel avem siguranța calității incontestabile a materiei prime folosite pentru produsele noastre.

În funcție de preferințele clienților, tâmplăria din lemn masiv și stratificat poate fi produsă din mai multe esențe de lemn, de la cele clasice de brad, tei și stejar, până la cele nobile de meranti, eucalipt, afzelia, merbau sau padouk.

Profilele, elementul de bază al structurii unei ferestre, sunt rezultatul a zeci de ani de cercetare, dezvoltare, optimizare și adaptare la cerințele tehnicii actuale precum și la nevoile clienților.

Fereastra - 70bDe-a lungul timpului, fereastra din lemn stratificat cu geam termoizolant a evoluat foarte mult, de la primele rame apărute în anii 70, când profilul folosit avea o grosime între 54-60 mm, spre o grosime de 63-68 mm și chiar de 88 mm, cu un coeficient de transfer termic mult îmbunătățit.

LEMTEK a implementat producția pe sistemele de profile de 78 x 58 mm, 78 x 68 mm, 78 x 88 mm, acoperind toate gusturile și posibilitățile clienților.

Din punct de vedere estetic, clientul poate să aleagă dintr-o diversitate de forme / secțiuni standard, pentru a se putea încadra perfect în ambientul arhitectural al clădirii.

Mai mult, pentru clădiri istorice, există posibilitatea de a copia vechea formă și de a reda o fereastră în vechiul stil, dar cu performanțele tehnicii actuale.

Fereastra - 8bProtejarea și nuanțarea suprafețelor lemnoase se asigură prin multitudinea straturilor de impregnanți, imersii și lacuri ecologice pe bază de apă aplicate succesiv. Acestea au rolul de a stabiliza fibra lemnoasă, de a oferi un tratament durabil antifungic și antibacterial, precum și de a oferi suprafeței nuanța de culoare dorită și protecția la razele ultraviolete și intemperii.

Datorită structurii permeabile a pachetului format din peliculele de lac, lemnul “respira”. Astfel lacul nu va crăpa și nu se va coji de pe suprafața lăcuită.

Feroneria asigură gradul de mobilitate (deschiderea în două planuri, respectiv glisarea) al cercevelelor, precum și închiderea fermă și blocarea elementelor mobile. Funcționalitatea și siguranța ferestrelor depind direct de calitatea feroneriei.

Fero - 6 Fero - 4 Fero - 5 Fero - 1 Fero - 3 Fero - 2

LEMTEK colaborează cu firme partenere de renume, specializate pe fiecare tip de feronerie în parte, oferind garanția calității și a funcționării îndelungate a sistemelor montate.

Geamul termopan  (suprafața vitrată) reprezintă 75 – 80% din suprafața unei ferestre. Alegerea corectă a pachetului termopan contribuie substanțial la crearea ambientului plăcut din interiorul locuinței, la eliminarea zgomotului și la reducerea cheltuielilor de energie.

Fereastra - 600bMontat în cerceveaua de lemn, geamul termopan este alcătuit de regulă din două sau trei straturi de sticlă, distanțate prin intermediul unor baghete tubulare de aluminiu umplute cu silica-gel pentru absorbția vaporilor. Spațiul dintre straturile de sticlă conține un gaz inert (Argon) pentru o izolare termică bună.

În funcție de combinația tipurilor de sticlă cu proprietăți diferite (de transfer termic, transparență, structură ornamentală și securitate) precum și a celorlalte elemente componente se obține pachetul termoizolant optimizat, denumit geam termopan.

Tipuri de sticlă

Fereastra - 800b»sticlă float clară – suprafață naturală, transparentă

»sticlă mată – sticlă float mătuită prin procedeul de sablare

»sticlă LowE – sticlă float cu un strat de oxizi metalici aplicat prin procedeu electromagnetic pe una din suprafețe, scade substanțial transferul termic (reflexie în detrimentul convecției căldurii)

»sticlă 4Seasons – combinația ideală între un nivel ridicat de izolare termică și o protecție solară eficientă

»sticlă stratificată antiefracție – fabricat prin îmbinarea plană a două sau a mai multe foi de sticlă cu unul sau mai multe straturi de folie din polivinilbutiral (PVB), caracterizată prin rigiditate deosebită, adeziune șsi elasticitate

»sticlă securizată – obținută printr-un tratament termic laborios

»sticlă ornamentală și vitraliiButon - 200

Alege din multitudinea sticlelor ornamentale standard din gamele “CHINCILLA“, “CREPI“, “DELTA MAT“, “KRIZET” și “SCOARȚA COPAC“. LEMTEK îți stă alături (apasă butonul alăturat):

Garniturile asigură etanșarea dintre toc și cercevea. De importanță majoră sunt menținerea gradului de elasticitate în timp, precum și stabilitatea la diferențele de temperatură și razele ultra-violete.

Fereastra - 40bFerestrele LEMTEK sunt prevăzute în mod standard cu două rânduri de garnituri TPER (Thermoplastic Elastomer Rubber) sau după caz TPVC (Thermoplastic Polyvinylchlorid), care oferă pierderi termice și fonice minime, asigurând totodată o etanșeitate maximă, chiar și în condiții de ploaie torențială.

Elemente opționale:

  • șprosuri din lemn aplicate pe interior și exterior
  • șprosuri din lemn inglobate în cercevea
  • șprosuri din aluminiu înglobate în geamul termopan
  • picurătoare din lemn applicate pe cercevea sau pe toc
  • placare picurător sau întreaga suprafață exterioară cu aluminiu
  • alte elemente decorative tip moluri
  • glafuri interioare din lemn
  • pervaze exterioare din lemn sau aluminium
  • plase contra insectelor
  • obloane, rulouri și jaluzele din lemn